Preţ: 3 lei.
Iar vorbesc în necunoştinţă de cauză şi exact aşa am de gând să fac cu cea mai mare parte a prezentărilor. Că doar ce să mă apuc eu să-l prezint pe Dostoievski (încă îl mai avem în raft; cine ştie pentru câtă vreme?) sau, mai ştiu eu, pe Dumas, Hugo etc. etc. – îmi dau seama de limitele (in)competenţei mele. Mă leg de cărţi din astea mai obscure pentru publicul larg, că taxa e mai mare dacă-ţi faci de lucru cu cei mari.
Aşadar, cartea asta am ales-o la „recomandarea” „şefilor”. Să explic cele două perechi de ghilimele: 1. ei nu mi-au făcut nicio recomandare, ci i-am auzit eu zicând ceva, în treacăt, despre nostalgii, maidan, copilărie; 2. ce şefi, dom’le?
Acestea fiind spuse, pot continua cu – pardon – critica mea. M-am uitat puţin peste prefaţă, dar, ca în majoritatea prefeţelor – sper să greşesc totuşi, că doar n-am citit încă foarte multe –, lucrurile sunt la superlativ. Cu toate astea, am început să citesc cartea. Şi-am citit… patru pagini. Aşa că n-am întâlnit încă decât nişte şcolari din Budapesta, ale căror nume nu ştiu să le citesc.
Din prefaţă am înţeles că Băieţii din strada Pál ar fi ştrengarii Amintirilor… lui Creangă, crescuţi la oraş, dar care totuşi mai au o zonă de libertate: maidanul. Poate unii dintre cetitorii mei orăşeni înţeleg din proprie experienţă – experienţă care mie şi celor ce vin după mine, din ce în ce mai mult, ne lipseşte – cum stă treaba cu maidanul. Dar şi la maghiari, ca şi la noi, povestea s-a terminat prost: în locul maidanului s-a construit un „bloc cu trei etaje”.
Se impune aici o scurtă paranteză, pe care o fac din cauză că mie mi-a dat de gândit finalul cărţii la care încă nu am ajuns: se pare că nu copiii, adolescenţii, tinerii sunt, în primul rând, vinovaţi pentru tot mai numeroasele ore „petrecute în faţa computerului” – în exterior, nu prea mai au unde să fie liberi, cel puţin în colţul ăsta de lume de unde bătucesc eu tastatura.
Dacă v-am stârnit cât de cât interesul, vreau să vă mai spun doar că, exact în ziua când am conceput textul de faţă, s-a vândut singurul exemplar pe care îl aveam – pe moment – la anticariat.
Teofil Stanciu
Anti-carius
Anti-cariatul
Sunt unul din vinovati.
Am citit cartea pe la 12 ani cred si am fost parasutat intr-o lume mai dihai decat cea a lui Creanga care mi se parea prea siropos.
A fost ceva complet diferit de restul cartilor de gen.
O explicatie ar fi poate faptul ca am trait intr-un orasel pe vremea aia si eram familiar cu viata de maidan.
M-ai trimis pentru un minut intr-o calatorie in timp. Thanks
Cartea asta am citit-o şi eu când eram destul de mică. nu-mi mai amintesc vârsta. posibil ceva jurul aceleiaşi vârste ca Sam. am citit-o la recomandarea fratelui meu, care îmi mai deschidea apetitul pentru citit şi avea grijă să mă îndrume spre lecturi cât mai interesante. o aveam în bibliotecă (o am şi acum) legată în coperta tare a unei alte cărţi.
Scriu din amintiri acuma (nu ale lui Creangă!). nu mai am proaspătă în cap povestea cu detaliile ei, însă îmi amintesc că, în mijlocul a ceva ce te aşteptai să fie doar despre şi cu copii – şi implicit vesel şi naiv – descoperisem ceva grav, dramatic şi chiar tragic spre final. parcă un fel de maturizare a personajelor şi a poveştii precum întâlneşti în Împăratul muştelor.
lectură plăcută şi ţie mai departe şi aştept impresii după ce ajungi la final.
Sam, mă bucur pentru călătoria ta în timp. Şi pentru mine cartea şi reacţiile celor cu o generaţie, două (, trei? ;P ) mai mari ca mine a fost o călătorie într-un timp pe care nu îl cunosc şi, de aceea, romantic oarecum. În afară de “faţa blocului”, pe care nu o prea frecventam, nu ştiam că a existat cândva şi pentru copiii de la oraş un spaţiu din ăsta de… liberă exprimare.
Mă întreb dacă nu cumva cu poveşti de felul ăsta i-am putea cuceri pe copiii de azi pentru o altfel de viaţă.
Camix, nu m-am gândit la asemănarea cu Împăratul muştelor. Nu mai ştiu dacă am citit cartea sau am văzut doar filmul, dar aia pare totuşi mai…hmm… scary.
Despre impresii îţi zic cândva când treci pe la anticariat, că treburile astea virtuale nu mi-s prea la-ndemână
PS: Toate cărţile ţi le ţii în alte coperţi decât ale lor?
))
ps:
Adică aşa am moştenit-o de la cei mai mari în casă. Nu ştiu despre provenienţa ei, nu ştiu cine a legat-o etc. După cunoştinţa mea, e singura copertată în acest fel din casă. Fapt care a ajutat şi la buna ei întreţinere, dat fiind faptul că e foarte veche.
cartea nu o ţin eu în alte coperţi, ci se ţine singură
Pingback: Un anticariat cu blog | Alexandru Seres
Camix,
).
Probabil că ai remarcat că discutai cu Claudia, nu cu mine. Poate că e puțin derutant. Oricum, ea scrie prezentările săptămânale (deci de ea să te iei
Ce voiam eu să zic e că discuția voastră mi-a amintit de bancul ăla cu/despre indieni:
Î: Știi ce fac indienii cu pieile de cai?
R: Își țin caii în ele.
Poate că și la ei mai erau și piei interschimbabile.
Tare cu pieile. Mie asta mi-a amintit de un alt banc:
Cum răspunde James Bond la întrebarea “cât e ceasul”: Cinci! Şapte fără cinci.
Şi da, am remarcat că ea e anti-carius. datorită faptului că vă ştiu, vă disting şi vocile în comentarii.
La prezentare (adică articol) însă, credeam că eşti tu; poate că începeţi să semănaţi pe undeva.
Precizare: nu doar eu, ci şi Teo a mai comentat de pe anti-carius. Poate e cam derutant…
Camix, poate nu din cauză că ÎNCEPEM să semănăm…, ci din cauză că SEMĂNĂM etc. etc.
Vreau si eu cartea urgent…Dak e sunati la nr asta!!!0737582107 sau 0729950192…pls
Nu o avem momentan.